Acasă » Filme

 

     Pelicula reprezintă revenirea pe platouri a regizorului Stanley Kubrick după o pauză de şapte ani şi cristalizează experienţele războiului din Vietnam, concentrându-se asupra unui grup de voluntari în Marină. Filmul este inspirat de romanul "The Short Timers", al lui Gustav Hasford, iar în prima parte sunt prezentate detalii din timpul antrenamentelor coordonate de sergentul Hartman (R. Lee Ermey, care în viaţa reală este chiar instructor militar, aşa că interpretarea sa devine înspăimântător de reală şi credibilă). Este urmărit atent procesul de dezumanizare care se manifestă la recruţii din Marină, cu accent pe sângeroasele lupte din Vietnamul anilor '60. Ironic este faptul că cea mai mare parte a spaţiilor de filmare s-au aflat în Anglia. În partea a doua a peliculei, facem cunoştinţă şi cu alţi recruţi. Este vorba despre Joker (Mathew Modine), care acoperă zona ca şi corespondent pentru "Stars" şi Pyle. Joker, împreună cu Animal Mother (Alec Baldwin), Rafterman (Dorian Howard) şi alţii, înfruntă ameninţări precum ambuscada, capcanele şi trăgătorii vietnamezi, în vreme ce înaintează în oraş. O privire din două perspective asupra unei singure realităţi: atrocităţile produse de un razboi ai cărui victime sunt oameni, indiferent de ce parte a baricadei se situează ei.

Full Metal Jacket 1987 Platoşa de metal Online Subtitrat Gratis HD

 

     Arnold Schwarzenegger joacă, la 67 de ani, în cel de-al cincilea film al seriei Terminator. Cele mai mari încasări le-a avut "Terminator 2: Ziua judecăţii", din 1991, care a obţinut 519 milioane de dolari. Va fi o cursă infernală pentru John Connor, care va ajuta forţele militare din trecut să lupte împotriva roboţilor care au găsit o cale de a transporta înapoi în timp şi alte maşinării de calibru mai mare.

Terminator: Genisys 2015 Terminator 5 Online Subtitrat Gratis HD

 

     În acest thriller post-apocaliptic, expresiv şi violent, nouă străini, locatari ai unui bloc de apartamente de lux din New York, scapă unui atac nuclear ascunzându-se în buncărul clădirii, la subsol. Blocaţi de mai multe zile sub pământ, fără nici o speranţă de a fi salvaţi şi aşteptându-i doar orori neinimaginabile de cealaltă parte a uşii buncărului, grupul începe să descindă în nebunie, fiecare întorcându-se împotriva celuilalt prin chinuri fizice şi psiho-sexuale. Pe măsură ce proviziile se împuţinează, tensiunile se aprind şi devin din ce în ce mai dezechilibraţi de lipsa lor de speranţă, fiecare act împotriva celuilalt devine şi mai depravat decât anteriorul. În timp ce toată lumea din buncăr îşi permite să se lase copleşită de disperare şi să-şi piardă umanitatea, un supravieţuitor se agaţă de o şansă foarte mică de a scăpa, chiar dacă nu există salvare în afară.

The Divide 2011 Înstrăinaţi Online Subtitrat Gratis HD

 

     Unbroken spune povestea lui Louis Zamperini, maratonist olimpic şi aviator în Al Doilea Război Mondial, care a supravieţuit fără mâncare sau apă şi a făcut faţă unor nenumărate pericole vreme de 47 de zile după prăbuşirea avionului său în Oceanul Pacific. Ajuns pe uscat, pe una dintre insulele japoneze, soldatul american a fost capturat şi încarcerat ca prizonier de război. A fost supus torturilor japonezilor vreme de doi ani.

Unbroken 2014 De Neînvins Online Subtitrat Gratis

 Interstellar
(2014) on IMDb

 

     În contextul în care existenţa omenirii pe Terra este ameninţată, un grup de exploratori depăşeşte limitele spaţiului şi cucereşte imensele distanţe ale unei călătorii interstelare. În regia lui Christopher Nolan, Interstelar: Călătorind prin Univers îi aduce în rolurile principale pe: Matthew McConaughey, Anne Hathaway şi Jessica Chastaine, urmând să aibă premiera în cinematografele din România pe 7 noiembrie.

Interstellar 2014 Calatorind Prin Univers Online Subtitrat Gratis

 

     Acţiunea are loc în sudul Statelor Unite, cu doi ani înainte de Războiul Civil. Django (interpretat de Jamie Foxx) este un sclav al cărui trecut plin de violenţă îl aduce în serviciul lui King Schultz (interpretat de Christoph Waltz), un vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigaşi, fraţii Brittle. Django este singurul care poate să-l ajute să ajungă la ei. În schimb, Schultz îi promite să-l elibereze. Când misiunea lor se încheie cu succes şi Django este eliberat, el decide să rămână alături de Schultz şi continuă să-i vâneze împreună pe cei mai căutaţi criminali. Însă scopul final al lui Django este găsirea şi eliberarea Boomhildei (interpretată de Kerry Washington), soţia de care fusese despărţit cu mult timp în urmă.

Django Unchained 2012 Django dezlănţuit Online Subtitrat Gratis HD

 

     Este anul 2700, iar Pământul este acoperit de gunoaie, ca urmare a secolelor de consumerism nesăbuit. Oamenii au plecat de pe Terra lăsând în urmă o armată de mici roboţi a căror sarcină este să facă planeta iarăşi locuibilă. În urma unei erori de programare, singurul robot activ este micul Wall-E. El se îndrăgosteşte de Eve, un robot trimis de oameni pentru a vedea cum evoluează operaţiunile pe Terra. Wall-E are un singur vis, să-şi afle un cămin în Univers. Se va transforma el în realitate? Această nouă capodopera a regelui Spielberg ne oferă o extraordinară poveste de dragoste născută între ruinele planetei Pământ. Filmul susprinde prin poveste, conţinut şi realizare. Este povestea unei umanităţi care îşi pierde identitatea şi echilibrul, dar care, cu ajutorul celor doi eroi, Wall-e şi Eve, reuşeşte să îşi regăsească valorile de sine şi să revină acasă pentru a-şi îndrepta erorile şi a salva Terra.

WALL·E 2008 Online Subtitrat Gratis HD

 

     Simpaticii aghiotanţi ai lui Gru, transformaţi în favoriţii copiilor de cele două filme Despicable Me, au parte de o animaţie dedicată lor! Aflăm că minionii au existat încă de la începutul timpurilor, visând mereu să fie în slujba celor mai mari ticăloşi ai istoriei. Doar că mulţi stăpâni şi-au aflat sfârşitul din cauza năzbâtiilor minionilor, iar aceştia rămân singuri şi neconsolaţi... Totul pare a se rezolva când minionul Kevin dă peste Scarlet Overkill (Sandra Bullock), a cărei ambiţie e nemăsurată: vrea să conducă peste întreaga lume şi să devină prima super-ticăloasă din istorie.

Minions 2015 Minionii Online Subtitrat Gratis HD